Poliţia municipiului Botoşani a fost sesizată vineri dimineaţă că pe strada Nicolae Iorga, în zona de acces spre Colegiul Naţional AT Laurian, a avut loc un accident soldat cu rănirea unei persoane, iar conducătorul autovehiculului a părăsit locul evenimentului rutier fără încuviinţarea organelor de poliţie.
Oamenii legii au plecat în căutarea şoferului şi în jurul orei 11:00 l-au identificat pe Cristian C., de 55 ani, din municipiul Botoşani, conducătorul autoturismului vinovat de producerea accidentului.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că înainte cu trei ore respectivul conducea un autoturism pe str. Nicolae Iorga, dinspre b-dul Mihai Eminescu către str. Cuza Vodă, iar în dreptul AT Laurian, la efectuarea manevrei de întoarcere, a lovit-o pe minora P.M., de 15 ani, din Coţuşca. Fata se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure, după care a părăsit locul producerii accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.
CITEŞTE ŞI:
Oficial : consilierul lui Ţurcanu cercetat pentru două infracţiuni – AFLĂ-i alcoolemia
Copila a suferi răni uşoare, însă a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul de Pediatrie Botoşani, rămânând internată pentru investigații de specialitate.
Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări față de C. Cristian sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de
“vătămare corporala din culpă” şi “
părăsirea locului accidentului soldat cu victime omenești, fără încuviinţarea organelor de poliţie”.
[[banner]]
VEZI ŞI:
Șoferul de la Vârfu Câmpului, cu permisul anulat: Beat? Era mangă - FOTO&VIDEO