Pompierii au activat, în această dimineaţă, Planul Roşu de Intervenţie, după ce o maşină şi un autocar s-au ciocnit violent.
Şoferul maşinii a murit şi alte trei persoane au fost rănite.
Pe DN6 Caransebeş – Băile Herculane, la kilometrul 446, în localitatea Buchin, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a intrat pe contrasens şi a lovit frontal un autobuz plin cu muncitori.
Autocarul venea din direcţia Caransebeş şi mergea spre Teregova să ducă pasagerii care tocmai ieşiseră din tură de la locul de muncă.
La faţa locului au fost trimise un echipaj SMURD, o autospecială transport victime multiple şi personal, o autospecială de descarcerare şi o autospecială de stingere, opt ambulanţe SAJ şi echipaje ale Poliţiei. În urma impactului violent, maşina care a lovit frontal autocarul s-a rupt în două, iar şoferul de 41 de ani a murit pe loc. Alte trei persoane din autocar au fost rănite, acestea fiind transportate la spital.
”Din nefericire, şoferul autoturismului a decedat. Din totalul de 26 de pasageri din autocar, trei au fost transportaţi la Spitalul din Caransebeş, în stare de conştienţă”, au transmis pentru Observator reprezentanţii ISU Caraş-Severin.
Potrivit acestora, în zonă se circulă pe o singură bandă, iar restul pasagerilor din autocar au fost preluaţi de un alt autocar.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Tragedie la Botoșani: Doi bărbați morți în casa mistuită de flăcări - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Declarația zilei 14 martie 2025
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Polițiștii din nordul județului au amendat un șofer cu 2.000 de lei, i-au golit și mașina
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile