Potrivit polițiștilor, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În noaptea de 11 spre 12 martie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi și cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au organizat o acțiune pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea accidentelor rutiere, pe raza orașului Flămânzi.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 40 de persoane, au fost verificaţi 7 agenți economici și au fost controlate 30 de autovehicule.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 35.000 de lei, 7 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea regimului rutier, iar 2 sancțiuni, în valoare de 30.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale, privind obligația de a utiliza aparatul de marcat electronic.
De asemenea, au fost sancționate contravențional 3 persoane, cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, pentru faptul că aveau un comportament care contravine normelor de conviețuire socială.
De exemplu, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au depistat un autoturism care era ieșit în afara părții carosabile, ca urmare a producerii unui accident rutier.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că un bărbat de 39 de ani, din orașul Flămânzi, în timp ce se deplasa pe drumul european D.E. 58, din orașul Flămânzi, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a izbit într-un cap de pod, rezultând avarierea autoturismului.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024