Un tânăr care se afla la volanul unei maşini cu număr de Italia a fost principalul vinovat pentru producerea unui eveniment rutier în seara zilei de sâmbătă, 25 august şi care s-a soldat cu avarierea a două autoturisme.
Accidentul s-a produs la intersecţia străzilor Octav Onicescu cu Ştefan Luchian din culpa tânărului de 19 ani care nu a respectat indicatorul rutier „Cedează trecerea”. Valentin Burduja se deplasa dinspre Şcoala nr. 4 de pe strada Ştefan Luchian şi a pătruns în intersecţie fără a se asigura şi fără a da prioritate unui VW Transporter condus de Viorica Amariţei de 46 de ani pe care l-a izbit din plin. Şoferiţa cobora dintre Bulevard, iar în urma impactului maşina sa a fost aruncată în zidul Grădiniţei nr. 3.
Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. Poliţiştii urmează a efectua cercetările privind evenimentul rutier pentru a lua măsurile care se impun. Accidentul a fost soldat cu pagube materiale nefiind înregistrate victime.