O şoferiţă a provocat un accident rutier după ce şi-a scăpat mobilul şi s-a aplecat pentru a-l ridica în timp ce se afla în trafic. S-a întâmplat în ziua de 13 mai 2011, în jurul orei 17:30 când, în timp ce conducea autoturismul marca Daewoo Tico pe DN 29 C în localitatea Ionăşeni, comuna Vîrfu Câmpului, judeţul Botoşani, N. Felicea de 57 ani, din municipiul Roman, judeţul Neamţ, pe fondul neatenţiei în conducere ( în timpul mersului, conducătoarea auto s-a aplecat pentru a ridica telefonul mobil căzut pe podul pedalier ), pierde controlul asupra direcţiei de mers, părăseşte partea carosabilă şi intră în coliziune cu un cap de pod, din beton.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a lui Ţ. Maria de 84 ani, din localitatea Vîrfu Câmpului, judeţul Botoşani, pasageră în autoturism pe locul din dreapta faţă, care a fost transportată la Spitalul Municipal Dorohoi, unde a primit îngrijiri medicale, rămânând internată. Conducătoarea auto a fost testată alcoolscopic rezultatul fiind negativ, recoltându-i-se probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se continuă cercetările, urmând a se propune soluţie procedurală.