Un accident rutier grav s-a produs, vineri dimineață, în zona Gară Constanța, soldat cu rănirea a două persoane.
Șoferul uneia dintre cele două mașini implicate în coliziune este primarul liberal al comunei Ghindărești, Vasile Simion.Politicianul se afla la volanul mașinii Skoda Octavia, lovită în plin de conducătorul unui autoturism cu numere de Bulgaria.
În urma accidentului au fost rănite două persoane, şoferul mașinii care a provocat accidentul şi o femeie, pasagerul din dreapta faţă din cealaltă maşină. Ambele victime au fost transportate la spital, potrivit ziarului Dcnews.
„Veneam dinspre ICIL și voiam să virez stânga, aveam verde, am semnalizat și a intrat în mine. Dânsul venea din față (din partea stângă – n.red), dinspre Far", a declarat Vasile Simion, primarul din Ghindărești.
Click AICI pentru Video
Declarația zilei 31 ianuarie 2025
Gabriela Erdic
Jan 31, 2025
Gabriela Erdic
Jan 31, 2025
Fonduri suplimentare pentru pensionari: Ce sume ar putea primi în 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Bărbat dat jos de la volan de polițiști: Conducea în zig-zag si a ajuns pe sensul opus
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile