Două femei și-au pierdut viața, noaptea trecută, într-un grav accident de circulație produs în urma unei depășiri periculoase.
Tragedia a avut loc în județul Cluj, unde o femeie aflată la volan a intrat într-o depășire fără să se asigure. Șoferița a observat un TIR venind din sens opus și a încercat să revină pe sensul ei de mers, dar a lovit o autilitară care se deplasa în spatele vehicului de mare tonaj, informeaza ziarul Dejeanul.
Cele doua femei, una din Catcau si cealalta din Salisca, ambele angajate ale Caminului de Batrani din Catcau, se intorceau cu un autoturism Dacia Logan de la o scoala din Dej unde participasera la o sedinta cu parintii.
Din primele cercetari, la iesire din localitatea Urisor, soferita a intrat intr-o depasire, dar in momentul in care a observat ca din contrasens vine un TIR, a incercat sa reintre pe sensul sau de mers. In acel moment, in urma manevrei prin care a reusit sa evite impactul cu TIR-ul, Loganul a derapat si s-a rasucit pe sosea, intrand in coliziune cu o autoutilitara care circula in spatele TIR-ului.
Autoturismul in care se aflau cele doua mamici s-a rasturnat in afara soselei, iar in urma impactului lateral extrem de puternic, cele doua au decedat pe loc. Șoferul autoutilitarei a fost la rândul lui rănit, fiind transportat la spital.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024