Patru mașini au fost avariate în urma a trei accidente rutiere produse, în ultimele ore, pe raza localităților Tudor Vladimirescu, Flămânzi și Ștefănești. În cele patru autoturisme implicate erau, în total, șase persoane. Acestea nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
La cele trei accidente au intervenit pompierii din cadrul Gărzilor de Intervenție Ștefănești și Trușești, dar și din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi. Aceștia au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autovehiculelor.
La Tudor Vladimirescu, pompierii au găsit un autoturism răsturnat pe cupolă, pe partea carosabilă, iar la Ștefănești, o mașină avariată după ce a intrat într-un cap de pod. În accidentul de la Flămânzi au fost implicate două autovehicule.
Cazurile au rămas în atenția Poliției pentru cercetări.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Alertă de ultimă oră: COD GALBEN de vreme rea emis pentru mai multe localități din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile