Un grav accident rutier s-a produs astăzi în localitatea Drăgușeni, soldându-se cu nouă victime, cu vârste cuprinse între 5 și 40 de ani.
Potrivit declarației oferite de dr. Bogdan Bondaru, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Suceava, șapte dintre victime au fost transportate la Spitalul Județean din Suceava pentru îngrijiri medicale.
Printre victime se numără și doi copii, care au fost internați în stare gravă. Un copil în vârstă de 7 ani a fost diagnosticat cu fractură deschisă de femur și multiple fracturi costale, fiind internat pe secția de Chirurgie Pediatrică, potrivit newsbucovina.ro.
Un alt copil, în vârstă de 9 ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral mediu, fractură de bază de craniu și otoragie dreapta, fiind internat pe secția de Neurochirurgie.
Restul victimelor sunt în curs de investigații medicale, iar starea lor urmează să fie evaluată de către echipa medicală.
Eugen Neagoe, dezamăgit după ce Botoşani a câştigat la Buzău: Au făcut antrenament cu noi
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Schimbări pentru șoferii români: Echipamentele care nu mai sunt obligatorii în 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Reacția lui Leo Grozavu după victoria lui FC Botoșani la Buzău: Râde lumea de mine dacă zic asta
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Lege nouă pentru românii care vor să își construiască o casă: Nu vor mai avea nevoie de autorizație
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile