Accidentul rutier produs miercuri la amiază, în zona industrială a municipiului Botoșani, a stârnit numeroase controverse după ce șoferul implicat direct a postat pe rețelele sociale imagini filmate cu câteva secunde înainte de impact.
Miercuri la amiază, un șofer cu însemne de începător la mașina Nissan Leaf se deplasa de la gară spre Cătămărăști Deal. În apropierea trecerii de pietoni de la Spitalul de Recuperare a observat târziu un pieton angajat în traversare.
Pentru a nu-l lovi a tras puternic de volan spre stânga și a intrat pe contrasens, unde circula regulamentar un Audi A5 al cărui șofer nu a putut evita impactul frontal. Ciocnirea dintre cele două automobile l-a luat prin surprindere și pe un al treilea șofer, care cobora spre centrul orașului și aflat într-un Renault Clio s-a izbit la rândul său în Audi.
Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale.
Filmul accidentului a fost postat astăzi pe grupul Radar Botoșani Oficial (Control trafic), cu următoarea mențiune:
”Ar fi cazul ca administrația locală sa facă ceva cu indicatoarele care camuflează pietonii și oile care trec cu capul în jos și vorbesc la telefon”.
În imagini se observă cum pe trecerea de pietoni s-a înscris o femeie ce pare să vorbească la telefon. Pentru a evita un accident, șoferul a tras brusc stânga, intrând însă frontal în mașina care circula din sens opus.
Cetățenii care au urmărit filmulețul au fost de acord că pietonul nu a fost atent sau că indicatoarele împiedică vizibilitatea, însă dacă șoferul ar fi avut viteza potrivită sau ar fi încetinit în apropierea trecerii de pietoni s-ar fi evitat cu totul accidentul rutier.
Iată câteva dintre reacții:
”Eu înțeleg ce ai vrut să arăți cu acest video! Ești de vină pentru că aveai viteză, însă se vede clar că după ce ai ajuns în intersecția cu străzile secundare, pietonul nu se vede de indicatoare! A fost un risc foarte mare să intri pe contrasens, însă cu rezultat pozitiv! Foarte important e că nu sunt victime! Dragi pietoni, mai aruncați o privire înainte de a traversa o banda!”.
”Ar trebui să te "bucuri" (dacă pot folosi acest termen) că nu au fost victime. M-am uitat de câteva ori la filmuleț, camuflat bine pietonul. I-ai arătat filmulețul? E de apreciat totuși că ai postat filmulețul, chiar dacă ești vinovat, sper să nu îl ștergi, să fie exemplu și pentru alții”.
”Cum dracu merge cu viteză pe linie în apropierea trecerii de pietoni și să spună că e de vină indicatorul că acoperă pietonul, mai ales că în dreapta pare să fie liber, înțeleg, ai mașină în dreapta, dar reduci la intrare între scuar, dar cum am zis prostie și lipsa de experiență în anumite condiții de trafic, când nu știm ce să facem dăm vina pe obstacole”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024