Un copilaş în vârstă de un an şi jumătate a scăpat ca prin minune cu viaţă în urma unui accident rutier produs ieri după-amiază, în municipiul Suceava.
Băiatul a supravieţuit aproape miraculos, scăpând doar cu traumatisme minore după ce autoturismul în care se afla alături de mama sa a fost lovit violent de un vehicul greu, într-o intersecţie din municipiul Suceava.
Impactul violent s-a produs pe bulevardul 1 Decembrie 1918, la semaforul de la Metro, care face legătura cu strada Bistriţei, care vine din cartierul Obcini.
Scenele au fost surprinse de o cameră de supraveghere şi ar indica faptul că accidentul a fost provocat de şoferul tirului, care nu a respectat culoarea roşie a semaforului. De altfel, şi poliţiştii rutieri care au făcut cercetarea preliminară la faţa locului au ajuns la această concluzie.
Pe imaginile filmate se vede că un cap de tir vine cu viteză dinspre sensul giratoriu care duce spre Moara şi Fălticeni, pe banda a II-a de mers. Potrivit Monitorul de Suceava, vehiculul greu condus de Nicolae Tomulică, în vârstă de 23 de ani, din Săveni - Botoşani, loveşte în lateral un autoturism de teren care ieşise deja dinspre cartierul Obcini. Autoturismul condus de o femeie în vârstă de 41 de ani, din Moara, este lovit violent şi proiectat pe contrasens. Tot pe sens opus a ajuns şi tirul, care a sărit la propriu peste scuarul care desparte cele două sensuri de mers şi a lovit trei maşini care stăteau la semafor, pe sensul dinspre Spitalul Judeţean Suceava spre ieşirea din oraş.
Un copilaş aflat în autoturismul lovit violent de tir, în intersecţie, este aruncat prin portiera care s-a deschis în timpul ciocnirii. La câteva secunde după impact, copilul este recuperat din spatele tirului, de pe stradă, şi scos la marginea drumului.
În urma accidentului din zona Metro a rezultat rănirea a trei persoane, dintre care doi adulţi şi copilul.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
S-a stabilit PROGRAMUL etapelor XX și XXI: Când joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cârligeanu, mesaj de mulțumire și mobilizare pentru Ziua Națională
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024