Sâmbătă seară, efectivele de Poliție au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale.
La data de 8 iulie 2023, în intervalul orar 18:00 - 22:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale, în zona de competență.
Astfel, forțele de ordine au legitimat peste 160 de persoane, dintre care 27 au fost atenționate cu privire la modul de comportament, au verificat 19 localuri publice și au controlat 121 de autovehicule.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 30 de sancțiuni, în valoare de peste 20.000 de lei, pentru abateri la regimul rutier, nerespectarea prevederilor legale privind utilizarea caselor de marcat electronice și pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.
(Sursa foto - România TV)
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024
Investiții făcute de echipa PSD în sistemul educațional botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două incendii NOAPTEA TRECUTĂ la Botoșani: S-a intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024