Cu doar 11 zile înainte de începerea orelor, şcoala din Dorobanţi, comuna Nicşeni, îşi aşteaptă elevii cu acoperişul ciuruit, toalete neutilizabile şi fără apă curentă.
Clădirea a fost avariată de grindina căzută la mijlocul lunii iulie, iar ploile au afectat deja sălile de clasă de la etaj. Apa din fântâna şcolii este nepotabilă, iar toaletele din curte oferă condiţii mai mult decât improprii. Unitatea a beneficiat în anii anteriori de o serie de lucrări de modernizare care s-au blocat, lăsând şi datorii considerabile către constructor. Aşa se face că şcoala are calorifere fără centrală, hidrofor fără o sursă de apă curentă iar toaletele se află la faza de temelie acoperită de buruieni.
Situaţia i-a fost semnalată prefectului de Botoşani de către inspectorul şcolar general Mihaela Huncă, cei doi oficiali deplasându-se astăzi, 29 iulie, la faţa locului pentru a urgenta identificarea unor soluţii. Ioan Gaidur, primarul comunei Nicşeni a aşteptat un sprijin financiar de la autorităţile judeţene, însă nu a sesizat Instituţiei Prefectului greutăţile cu care se confruntă.
„Îmi pare rău că domnul primar nu ni s-a adresat până acum, mai ales că am atras atenţia, în special edililor şefi din comunele afectate de grindină, să verifice starea unităţilor de învăţământ. Încă o dată precizez: clădirile grădiniţelor şi şcolilor sunt ale consiliilor locale iar reparaţiile acestora revin primăriilor”, a declarat
Adrian Constantinescu, prefectul judeţului.
În urma discuţiilor, factorii locali au înţeles necesitatea alocării de urgenţă a unor sume de bani pentru efectuarea lucrărilor la acoperiş şi asigurarea a condiţiilor necesare începerii şcolii. „
Pentru că sălile de clasă de la parter sunt pregătite, copiii vor învăţa în două schimburi, pentru început. Am numit un nou director de şcoală la Dorobanţi şi intenţionez să sancţionez lipsa de interes a fostului manager de la această unitate de învăţământ. Situaţia de faţă ar fi fost alta dacă exista o colaborare firească între director şi primarul comunei”, a concluzionat
Mihaela Huncă, inspectorul şcolar general.