Alarma s-a dat puţin după ora 13:00. Spre locul indicat s-au deplasat două echipaje din cadrul
Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă şi spumă, precum şi membrii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Darabani şi Mileanca. La sosirea gărzii de intervenţie, ardea o parte din acoperişul casei,cu pericol de propagare a flăcărilor la bunurile din interior, precum şi la un adăpost de animale şi un depozit de furaje.
Un tânăr de 24 de ani, rudă cu proprietarii, s-a intoxicat cu fum în timp ce încerca să dea o mână de ajutor pentru stingerea incendiului. Aflat în stare de inconştienţă, acesta a primit primul ajutor la faţa locului de la pompierii dorohoieni. Ulterior, a fost preluat de echipajul medical
Serviciului Judeţean de Ambulanţă, dar a refuzat transportul la spital.
Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit 27 de pompieri militari şi voluntari, dar şi cetăţeni, mai bine de o oră. Valoarea bunurilor protejate de foc se ridică la
circa 20.000 lei. Pagubele au fost estimate la aproximativ 13.000 lei. Incendiile generate de coşurilor de fum defecte sau necurăţate pot fi prevenite prin verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a acestora.
CITEȘTE:
Familie rămasă fără acoperiș deasupra capului după un incediu izbucnit de la un coș de fum