Consiliul Județean Botoșani va lua măsurile ce se vor impune pentru a încerca deblocarea situației de la Nova Apaserv.
Conducerea executivă a Consiliului Județean Botoșani, reprezentată de către președintele Doina Federovici și vicepreședintele Dorin Birta, cea a societății Aquaterm Botoșani și cea a Nova Apaserv au avut, în ultimele săptămâni, mai multe runde de discuții pentru a debloca situația de la operatorul județean de apă.
„S-a ajuns la un acord care va fi transpus într-un angajament ce va fi semnat în cursul săptămânii viitoare, astfel încât conturile societății Nova Apaserv să fie deblocate în cel mai scurt timp. Facem toate eforturile pentru a normaliza situația de la Nova Apaserv, astfel încât locuitorii județului să nu fie afectați de problemele financiare acumulate în ultimii ani la operatorul de apă”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
În ultimii doi ani, Consiliul Județean a majorat de două ori capitalul social al operatorului de apă, prima dată cu 4,360 milioane de lei în iunie 2019 și cu 3.857.680 de lei în primăvara anului trecut.
„După blocarea conturilor din cauza datoriilor pe care le are către Aquaterm, domnul vicepreședinte Dorin Birta a reușit să negocieze amânarea ratelor la BERD, dar și amânarea plăților restante către E.On, astfel încât Nova Apaserv să-și poată continua activitatea și să nu se ajungă la sistarea apei. Apoi, ori de câte ori s-a pus problema, specialiștii Consiliului Județean au sprijinit Nova Apaserv”, a declarat Doina Federovici.
Consiliul Județean Botoșani, ca acționar majoritar, va lua, în viitorul apropiat, prin intermediul Consiliului de Administrație al societății, în limitele cadrului legal, măsurile ce se vor impune pentru a încerca deblocarea situației de la Nova Apaserv.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024