Acțiunea s-a desfășurat pe raza județului Botoșani, iar polițiștii rutieri au aplicat amenzi uriașe.
La data de 15 august 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu cei ai subunităților de poliție, ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, jandarmi și polițiști de frontieră au organizat o acțiune, pe raza județului Botoșani, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, în domeniul silvic.
Astfel, polițiștii au acționat în intervalul orar 5:00-9:00, pentru depistarea celor care nu respectă prevederile legale privind regimul silvic, prilej cu care au fost controlate peste 200 de autovehicule, fiind aplicate 67 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 44.000 de lei, atât pentru abateri la regimul silvic, cât și pentru abateri la regimul rutier.
Totodată, polițiștii au confiscat peste șapte metri cubi de material lemnos.
Universitatea Ștefan cel Mare Suceava a votat pentru extensie la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
O firmă din Botoșani construiește o sală polivalentă cu trei etaje
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Afaceristul mort a mai chemat pe cineva la el: Frați morți unul după altul, în câteva săptămâni
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
FAZA ZILEI: Garda de Mediu s-a judecat cu Primăria pentru buruieni, un comisar a uitat să facă poze
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Crin Antonescu a demisionat din PNL după 35 de ani: Am trăit și am făcut istorie
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile