Totul s-a întâmplat la sfârșitul Sfintei Liturghii.
Acțiunile dedicate “Săptămânii Protecției Civile” au continuat cu Ziua Educației Preventive în lăcașurile de cult. Având o colaborare foarte bună cu preoții din toate cele patru Protopopiate din Botoșani, Dorohoi, Săveni și Darabani, care susțin campaniile de informare ce au ca scop siguranța cetățenilor, pompierii au fost sprijiniți și astăzi, să desfășoare activități menite să dezvolte un comportament preventiv.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, preoții au distribuit credincioșilor care au participat la slujbele religioase, materiale informative. Acestea conțin recomandări referitoare la:
- folosirea responsabilă a instalațiilor electrice și de gaze;
- supravegherea copiilor pentru a nu se juca cu focul sau în apropierea acestuia;
- pregătirea pentru situații deosebite, cum ar fi cutremurele.
Mai mult, preoții le-au vorbit despre măsurile pe care trebuie să le adopte pentru a preveni implicarea în situații de urgență.
Acțiunile au fost organizate sub sloganul "Împreună, mai pregătiți", în baza protocolului de colaborare încheiat între Arhiepiscopia Iasilor și ISU Botoșani.
“Săptămâna Protecției Civile” se desfășoară în perioada 25 februarie - 4 martie 2023, în întreg județul.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024