Acţiune onorifică la Primărie cu aderare UE şi…salam cu hârtie igienică – VIDEO
Aproximativ o oră a durat acţiunea de înmânare a diplomelor de excelenţă prin care Nicolae Dabija şi Mihai Cimpoi, vecini din Republica Moldova, au devenit cetăţeni de onoare ai municipiului Botoşani în faţa primarului, viceprimarului, a unor consilieri locali şi oameni de cultură de la Botoşani.
Nicolae Dabija este poet, prozator, publicist, membru corespondent al Academiei de ştiinţe a Moldovei şi academician al Academiei Române iar Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Cei doi au primit acest titlu onorific ca urmare a unei iniţiative a unei organizaţii de la Botoşani.
Motivaţia Fundaţiei „Nicoară” porneşte de la o serie de acţiuni organizate pentru instituţii şcolare şi autorităţi din Republica Moldova şi Ucraina care au avut însă un impact extraordinar atât în ţara noastră cât şi la Cernăuţi, Chişinău, Soroca sau Edineţ. Începute încă din anul 2008 aceste proiecte culturale au depăşit cu mult cadrul pentru care au fost create, ducând astfel la o apreciere a municipiului Botoşani în cele două ţări dar mai ales în rândul populaţiei.
Printre strângeri de mână, emoţii, versuri recitate cu tremur în glas, cei doi au mulţumit pentru onoarea la care au fost părtaşi strecurând în propriile discursuri câte o glumă sau speranţa nutrită că vor fi parte din marea familie a Uniunii Europene.
„Venim lângă dv., venim cu dv. împreună în Europa şi trăim această febră a intrării acolo unde trebuie să venim cu valorile noastre şi vă mulţumim nespus de mult. Simţim o înălţare cu adevărat sufletească şi mulţumim tuturor celor care au organizat acest eveniment deosebit”, a spus Mihai Cimpoi, cetăţean de onoare al municipiului Botoşani. [[banner]]
„Am avut credinţa că vom promova în UE cu salamurile şi vinurile noastre. Asta până când am luat o felie de salam şi i-am dat-o căţelandrului meu care nici nu s-a uitat la ea. Şi am aflat că salamurile noastre au în componenţă soia, cartofi sau chiar hârtie igienică. Apoi m-am gândit că vom intra şi cu vinurile noastre, până am aflat că şi astea mai sunt câteodată făcute şi din struguri. Părerea mea este că vom intra în UE cu Eminescu, cu Enescu, cu Iorga, cu aceste mari personalităţi intrăm în UE”, a spus printre altele Nicolae Dabija la Botoşani. (G.E.) CITEŞTE:
ACUM: Consilieri şi primari la festivitate cu cetăţeni de onoare moldoveni [[galerie-foto]]