Acţiuni la Mica Unire anulate de tragedia aviatică din Apuseni: FOTO&VIDEO
Programate cu mai bine de două săptămâni înainte acţiunile pentru ziua de 24 ianuarie când românii marchează Unirea Principatelor Române ar putea să nu mai aibă loc. Preşedintele Consiliului Judeţean a anunţat că aşteaptă să vadă pulsul întregii ţări.
Motivul pentru care mare parte din judeţele ţării au optat pentru acţiuni cât mai scurte şi solemne îl constituie tragedia din munţii Apuseni în care pilotul Adrian Iovan şi tânăra Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa.
Motiv pentru care muzica patriotică anunţată pentru intervalul 9:00 – 15:00 la difuzoarele de la Palatul Administrativ a fost anulată, iar în Piaţa Revoluţiei este tăcere. Singurul semn că totuşi va avea loc o manifestare este poliţistul local care restricţionează accesul maşinilor în parcare.
„Din punctul meu de vedere nu aş schimba cu nimic dar având în vedere această tragedie…o să mai urmăresc la nivel naţional cum s-au derulat aceste activităţi şi dacă la nivel naţional a fost o practică să nu se mai folosească muzică atunci voi anula şi eu concertul de muzică populară şi voi folosi doar restul. Asta înseamnă că nu mai dansăm nici hora unirii, rămân doar defilarea cu torţe şi adunarea acolo”, a declarat preşedintele CJ, Florin Ţurcanu. Ceea ce înseamnă că CJ ar putea renunţa la concertul cu Rapsozii Botoşaniului şi la hora unirii. Florin Ţurcanu a mai declarat că nu ştie cum va proceda până după amiază dat fiind faptul că a trimis şi un număr de 30.000 de invitaţii către botoşăneni. (G.E.) CITEŞTE:
Mica Unire fără horă, Ţurcanu cu suman şi aşteptare politică – FOTO&VIDEO [[banner]]
[[galerie-foto]]