Peste 70 de botoşăneni au fost salvaţi de pompierii botoşăneni în primul semestru al anului 2011, din locuinţele cuprinse de flăcări, autoturismele implicate în accidente rutiere, fântâni, etc. Alte peste 960 de persoane, care sufereau de diferite afecţiuni medicale, au ajuns la timp la spital pentru îngrijiri de specialitate ca urmare a intervenţiei echipajelor Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) din cadrul inspectoratului.
Peste 1.600 de misiuni efectuate de pompieri
În primele şase luni ale acestui an, forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al Judeţului Botoşani au fost solicitate la 1.658 misiuni, ceea ce înseamnă că zilnic au avut în medie 10 misiuni de salvare a vieţii şi bunurilor materiale. Împărţite pe categorii acestea înseamnă 204 incendii ( cu 15% mai mult decât în primul semestru 2010), 63 arderi necontrolate (cu 46% mai mult faţă de primul semestru 2010), 939 intervenţii SMURD, 38 degajări persoane rămase blocate în apartamente, imobilizate la pat ori înecate (cu 65% mai mult faţă de perioada de referinţă a anului 2010), 155 misiuni de asigurare a măsurilor P.S.I. la evenimente publice de amploare care puteau genera situaţii de urgenţă, 4 inundaţii, 13 intervenţii pentru descarcerare în cazul unor accidente rutiere, 14 intervenţii pentru salvarea unor animale, 9 misiuni pirotehnice, 62 alte intervenţii (degajări gheaţă, materiale de construcţie, copaci, care puteau să cadă peste trecători).
12 persoane şi-au pierdut viaţa
În 157 de situaţii, pericolul a fost înlăturat de cetăţeni sau membrii serviciilor voluntare/private pentru situaţii de urgenţă până la sosirea forţelor ISU Botoşani ori au fost alarme false. În urma situaţiilor de urgenţă produse (incendii, înec, accidente rutiere, persoane găsite decedate în apartamente), altele decât S.M.U.R.D., şi-au pierdut viaţa 12 persoane (10 adulţi şi 2 copii), iar alte 9 (7 adulţi şi 2 copii) au fost rănite. De menţionat este faptul că nici o persoană nu şi-a pierdut viaţa după sosirea echipajelor ISU Botoşani la locul intervenţiei.
Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, numărul intervenţiilor la care au acţionat serviciile profesioniste a crescut cu 213%, respectiv de la 479 în semestrul I 2010, la 1.501 în primul semestru 2011. Pagubele produse în urma incendiilor au fost estimate la 871.960 lei, iar valoarea bunurilor salvate se cifrează la 17.502.100 lei. În mediul urban - 57 intervenţii pentru stingerea incendiilor (28% din totalul incendiilor). În mediul rural - 147 intervenţii pentru stingerea incendiilor (72% din totalul incendiilor).