Adevărate mărturii ale talentului și probității profesionale cu care personalul artistic a înțeles să-și desfășoare activitatea, în condițiile constrângerilor ideologice ale vremurilor, ele se constituie în adevărate documente pe baza cărora poate fi cercetată activitatea teatrală de la Botoșani din perioada respectivă.

Prof. Gheorghe Median, cercetător recunoscut al fenomenului cultural botoșănean, este cel prin grija căruia bunurile culturale amintite întregesc patrimoniul muzeal botoșănean.

„Iniţiativa înfiinţării teatrului român la Botoşani a aparţinut directorului şcolii publice de băieţi de aici, Nicolini care în 1838 făcea demersuri la domnie în acest sens. Din păcate nu cunoaştem numele actorilor localnici care au constituit trupa lui Nicolini. În orice caz, ei nu puteau fi decât amatori, motiv pentru care Nicolini l-a invitat pe Costache Caragiale să vină de la Iaşi la Botoşani şi, ca specialist, să-i înveţe pe aceştia tainele artei teatrale. În iarna 1838-1839 trupa Nicolini-Caragiale a jucat la Botoşani mai multe piese, atât româneşti cât şi traduse, între care Ştefan cel Mare de Gh. Asachi, Plumper sau Amestecătorul în toate, comedie în cinci acte de J. F. Junger, Uniforma lui Velington de August de Kotzebue.

Plecarea lui Costache Caragiale la Iaşi a determinat, se pare, destrămarea trupei actoriceşti de la Botoşani căci, pentru anii imediat următori, nu mai avem ştiri despre vreo înjghebare teatrală botoşăneană. În iarna anilor 1848 – 1849, mai mulţi boieri şi cucoane din ţinutul Botoşani au jucat teatru pentru scopuri filantropice.

În anul 1852, botoşănenii au avut privilegiul să se delecteze cu canţonetele lui Alecsandri şi, probabil, şi cu alte vodeviluri în interpretarea inegalabilă a marelui actor Matei Millo.

În iarna anilor 1857 – 1858 s-a înfiinţat o „trupă teatrală moldovinească” în Botoşani, sub direcţia lui Costachi Bălăceanu şi a pitarului Costachi Vasiliu. Trupa era compusă din tineri nobili şi dame, care au jucat o iarnă întreagă, spre mulţumirea tuturor cetăţenilor botoşăneni.

Spectacolele teatrale s-au dat la început la Botoșani tot în săli improvizate, fie la Şcoala publică de băieţi, fie în fostele case Sommer, aflate vizavi de actuala Bibliotecă Judeţeană „Mihai Eminescu”, fie în grădinile de vară Petrino din mahalaua lipovenimii şi Vârnav, numită mai târziu Belvedere şi apoi parcul „Mihai Eminescu”.

În anul 1860 se ridică la Botoşani “Teatrul lui Petrache Cristea” denumit aşa după numele proprietarului care a construit o clădire de dimensiuni neobişnuite prin „reuniunea mai multor case vechi” sub o singură faţadă, lucru ce a permis amenajarea primei săli speciale pentru teatru din oraş după modelul teatrelor din Occident, cu scenă, decoruri, două rânduri de loji, parter, galerie, orchestră şi alte accesorii. O asemenea sală atrăgea ca un magnet trupele de teatru române şi străine care peregrinau prin ţară.

Trupa de teatru Tardini-Vlădicescu a jucat la Botoşani întreaga stagiune din iarna anilor 1863-1864. Această trupă, terminându-şi şirul reprezentaţiunilor sale, se întoarse iarăşi în Botoşani împreună şi cu Mihai Eminescu care porni şi el cu trupa prin mai multe oraşe din România.

În anul 1901, se amenaja o nouă sală pentru teatru, „Teatrul Popovici” după numele proprietarului. Botoşaniul însă, oraș important la sfârșitul sec. al XIX-lea, al patrulea din țară după Bucureşti, Iaşi şi Galaţi, avea nevoie de o infrastructură potrivită pentru spectacole, astfel încât în 1912 începe construcţia Teatrului Eminescu, terminat doi ani mai târziu. Teatrul Naţional din Bucureşti a jucat aici pentru prima dată, în 1914, piesa Lorica noastră. Clădirea a fost distrusă parţial în timpul bombardamentelor din anul 1944 şi refăcută ulterior în 1958”. (Ștefan Cervatiuc, Istoria Teatrului la Botoșani (1838-1944), vol. I, Editura Quadrat Botoșani, 2008; https://e-theatrum.com)