Actorii botoșăneni se aflau la Râmnicu Vâlcea pentru a participa la un festival organizat de Teatrul ”Anton Pann” și Consiliul Județean Vâlcea.
Noaptea trecută, la ora 2.00, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Râmnicu Vâlcea a fost anunțat prin 112 cu privire la existența a 17 persoane posibil intoxicate cu o substanță necunoscută într-un hotel din oraș.
A urmat o adevărată desfășurare de forțe, la fața locului intervenind o autospecială pentru transport victime multiple, o autospecială cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, o autospecială CBRN cu 11 subofiteri de la G.I. Râmnicu Valcea, un echipaj IPJ, precum și un echipaj SAJ. Au fost prealertate și alte 3 echipaje SMURD (Govora, Dragasani, Brezoi).
Din cele 21 de persoane aflate în hotel: 17 se aflau în locație, în timp ce patru nu erau fost prezente în momentul manifestării situației de urgență.
Trei dintre acestea prezentau simptome mai grave (tuse, amețeli, iritații oculare și respiratorii). Au fost evaluate medical 5 persoane dintre care două au fost transportate la UPU Vâlcea (un bărbat de 50 de ani și o femeie de 46 de ani).
Potrivit presei vâlcene, în urma măsuratorilor efectuate de echipajul CBRN s-a identificat în camera centralei o concentratie de 16 ppm a unei substanțe iritante. Acesta provenea probabil din componența insecticidului aplicat de un operator economic la ora 13.00, în cursul zilei de 22.11.2022, în incinta hotelului.
Printre persoanele cazate în hotel se aflau și actorii Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani, care s-au deplasat la Râmnicu Vâlcea pentru a participa la a treia editie a Festivalului VERSUS.
Potrivit managerului Teatrului ”Mihai Eminescu”, Alexandru Vasilachi, doi dintre actorii trupei au fost transportaţi la spital, în timp ce o a treia persoană a primit îngrijiri la faţa locului.
”S-a făcut o dezinsecție la bucătăria hotelului și au fost câțiva actori de la noi duși la spital. Dar acum sunt în stare normală, fiind în drum spre casă. Este vorba despre doi actori. A treia persoană a primit îngrijiri pe loc de la echipajul de la Salvare. Au venit Salvarea, SMURD-ul, au venit pompierii... După ce vor veni acasă vom vedea mai departe ce se întâmplă”,
Alexandru Vasilache, managerul Teatrului ”Mihai Eminescu” Botoșani
Cele două persoane transportate la UPU Vâlcea erau stabile, conștiente, cu efectele simptomelor inițiale mult diminuate.
Marți, 22 noiembrie 2022, de la ora 18, actorii botoșăneni au prezentat pe scena Festivalului VERSUS spectacolul „Angajare de clovn” de Matei Vișniec. În distribuţie au fost actorii Bogdan Muncaciu, Dragoş Radu, Răzvan Amitroaei, Volin Costin, Cezar Amitroaei.
Curg voturile din secțiile de la Botoșani pentru Călin Georgescu, numărătoarea pe final
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
SURPRIZA primului tur: Călin Georgescu votat masiv la Botoșani, este pe locul 2 după Ciolacu
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024