După premierea elevilor de nota 10 care va avea loc în sala de ședințe a Primăriei Botoșani, urmează un moment festiv dedicat actorului Vlad Ivanov.
Desemnat recent cetățean de onoare al municipiului Botoșani, actorul a confirmat că va fi prezent în ziua de vineri, 16 august 2019 în sala Mihai Eminescu pentru a primi diploma.
„O să îi conferim în mod oficial titlul de cetățean de onoare actorului Vlad Ivanov care ne-a confirmat că va fi prezent. În afară de ce îi oferim noi, vine cu familia, cu prieteni. Îi așteptăm pe toți cu drag, va fi un laudatio făcut de d-na Margareta Nistor. Va avea ceva de spus și comunitatea rușilor lipoveni pentru că aparține acestei comunități”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Vlad Ivanov s-a născut în Botoșani, pe 4 august 1969. A absolvit Liceul Pedagogic Botoșani și Școala Populară de Artă din orașul natal, loc unde avea să îl întâlnească și pe Dan Puric, alături de care a urmat cursuri de pantomimă.
În anul 1955 a absolvit Academia de Teatru și Film, secția Actorie, la clasa profesoarei Sanda Manu. Este angajat al Teatrului Național București încă din 1995-1996, iar din 2004 devine Societar al Teatrului Național.
Școala Populară de Artă din Botoșani a fost prima aventură în lumea teatrului. Dan Puric, Daniel Badale, Carmen Ungureanu au fost câțiva dintre cei care, alături de Vlad Ivanov, au pus bazele unei trupe ale cărei rădăcini se simt și astăzi.
Vlad Ivanov a devenit cunoscut publicului românesc odată cu rolul Bebe, din ”4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, în regia lui Cristian Mungiu.
A debutat pe marele ecran în 1993, cu rolul din ”Liceenii în alertă”, apoi a jucat și în ”Triunghiul morții” (1999), ”Faimosul paparazzo” (1999), ”Mekhanicheskaya syuita” (2001), ”Les Percutes” (2002), ”Une place parmi les vivants” (2003), ”Snuff-Movie” (2005), ”The Marksman” (2005), ”Și totul era nimic” (2006), ”Second in Command” (2006), ”4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” (2007), ”Polițist, adjectiv” (2009), ”Concertul” (2009), ”Cealaltă Irina” (2009), ”Principii de viață” (2010), ”The Whistleblower” (2011).
În anul 2010 a fost distins cu Premiul UNITER pentru Cel mai bun actor într-un rol secundar- Doctorul, din ”Un duel”, după A.P. Cehov, a primit premiul Gopo pentru Cel mai bun actor într-un rol secundar-Anghelache, din ”Polițist, adjectiv”, medalia Meritul Cultural (2004), diploma de merit pentru contribuția la prestigiul primei scene românești (2004), Diploma de excepție pentru ”Zi-le oameni, dă-le pace”, de la Festivalul Național de Teatru Nenea Iancu de la Chișinău (2004).
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024