La aniversarea primului an de emisie, Happy Channel le aduce telespectatorilor o noutate absolută: primul serial din România filmat integral cu telefonul mobil, “Când mama nu-i acasă”!
Proiectul reprezintă totodată și revenirea Ruxandrei Ion în zona de ficțiune, iSerial-ul fiind realizat de aceasta împreuna cu o parte e echipei alături de care a lucrat pentru majoritatea proiectelor tv care au consacrat-o. Carmen Tănase, Cristina Ciobănașu (Criss), Vlad Gherman și Rapha Tudor sunt patru dintre actorii ce vor juca în primul iSerial din România
“Viața te învață să faci lucruri la care nu te-ai așteptat. Sunt încântată să mă apuc de ceva ce n-am mai făcut până acum, un serial filmat cu telefonul. Toată lumea își dorește acest proiect și sunt bucuroasă să am lângă mine o echipă de tineri entuziaști”, spune Ruxandra Ion.
Scenariul iSerialului“Când mama nu-i acasă” îi aparține Simonei Macovei ( scenarist pentru “Inimă de țigan”, “Regina”, “Pariu cu viața”), regia este realizată de Radu Grigore (“La Bloc”, “Arestat la domiciliu”, “Ingerașii”, “Pariu cu viața”), director de imagine este Cătălin Simioană (“Iubire și onoare”, “Narcisa sălbatică”, “Regina”, “Un pas înainte”, “Baieți buni”, “HoHo 2”), iar din distribuție fac parte actori de excepție.
iSerialulrealizat de Ruxandra Ion, co-producător prin Act Smart House, alături de Antena Group, va avea o abordare unică: o acoperire de 360 grade, fiind primul produs integrat pe toate platformele media: TV, Online și Social Media. Este de asemenea o noutate și din punct de vedere tehnic.
“E absolut fascinant să vezi ce poate face un telefon mobil. Tehnica modernă a avansat foarte mult și e normal să o folosim în avantajul nostru. Multe lucruri care erau aproape imposibil de filmat acum au devenit mai simple și asta ne lasă să ne folosim și mai mult imaginația și să nu avem limite în ceea ce facem. Și când la toate acestea se adaugă o distribuție de excepție sperăm ca rezutatul să depășească toate așteptările”, spune Radu Grigore, regizor al iSerialului “Când mama nu-i acasă”.
iSerialul “Când mama nu-i acasă”se înscrie în cel mai recent trend global în ceea ce privește producțiile de ficțiune de televiziune și cinematografie, în Statele Unite ale Americii existând deja un festival anual dedicat lungmetrajelor filmate cu telefonul.
Lansat pe 8 martie 2016, Happy Channels-a remarcat pe piața canalelor de televiziune românești prin conținutu de calitate dedicat întregii familii: seriale turcești “Love Story” și “Elif”, serial american “Gossip Girl”, seriale britanice “Downtown Abbey” și “Mr. Selfridge”, filmele de Oscar de la “Happy Classic”, dar și producții proprii, cum sunt emisiunile COOLturale “Happy Day” și “Happy Night”.
(Jurnalul National)
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024