Actriţa a fost spitalizată timp de două săptămâni, dar boala i-a afectat iremediabil plămânii şi rinichii, iar tratamentul nu a mai avut efect. Trupul i-a fost depus la Biserica "Sfinţii Trei Ierarhi - Colţea" din Bucureşti, unde cei care au admirat-o îi vor putea aduce un ultim omagiu.
Rodica Tapalagă s-a născut la 12 ianuarie 1939, la
Dorohoi, fiind sora mai mică a actorului Ştefan Tapalagă. După ce
a urmat şcoala primară şi liceul la Dorohoi, Rodica Tapalagă a absolvit Institutul de Arta Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti, în anul 1959. A jucat pe scena Teatrului Naţional din Craiova, precum şi in filme, debutând în "Alo! Aţi gresit numărul" (1958), după care au urmat "Între oglinzi paralele" - regia Mircea Veroiu, "Artista, dolarii şi Ardelenii" - regia Mircea Veroiu, "Sistemul nervos" (2004) - regia Mircea Daneliuc.
În teatru a creat roluri pe scenele mai multor teatre: Teatrul Naţional din Craiova, Teatrul Notarra şi Teatrul Mic, iar din 1981 a fost actriţă a Teatrului Lucia Sturdza Bulandra din Bucureşti. Cariera ei a fost recunoscută cu Premiul de interpetare pentru rolul "Liuba Setova" - Concursul Naţional al Tânărului Actor - 1960, Premiul de interpetare feminină pentru rolul "Ortansa" - Concursul Naţional de Artă Dramatică, Premiul Asociaţiei Cineaştilor (ACIN) - pentru rolul "Aglae" din "Tanase Scatiu" (1976), Premiul UNITER pentru întreaga activitate (2001).
Actriţa Rodica Tapalagă a fost căsătorită cu scenograful Ion Popescu-Udrişte.