În jur de 150 de democrat-liberali se află la această oră în Sala Eminescu a Hotelului Rapsodia, unde se desfăşoară alegerile la Organizaţia Judeţeană de Femei a PDL Botoşani.
Cu toate că şedinţa a fost convocată pentru desemnarea noii conduceri a structurii menţionate, la întrunire sunt prezenţi o mulţime de lideri ai seniorilor. Chiar la prezidiu egalitatea este una perfectă: trei femei – Rodica Huţuleac, Andreea Suhăreanu şi Angela Toma – şi trei bărbaţi – Daniel Humelnicu, Adrian Poclid şi Corneliu Daniliuc. Fostul senator a fost şi cel care a luat cuvântul, aducând critici violente USL-ului pentru majorările de preţuri, taxe şi impozite. Apoi s-a înscris la cuvânt primarul de George Enescu, Angela Toma, care a arătat că în 2012 unii primari PDL au pierdut alegerile plătind pentru măsuri luate la centru, de care nu au fost răspunzători.
„Vin acum şi caută şi laptele pe care l-ai tras de la mama”, a spus
Corneliu Daniliuc, preşedintele organizaţiei pensionarilor PDL Botoşani.
Aceasta după ce ex-senatorul Daniel Humelnicu a vorbit despre notificările cu care mii de firme şi de persoane fizice sunt ameninţate de către Fisc.
Pnetru funcţia de preşedinte candidează actuala lideră, Rodica Huţuleac.
(S.B.)
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
EXCLUSIV : Humelnicu, Diaconu și fostul vice în cursa pentru şefia PDL Botoșani – LISTA CANDIDAŢILOR
[[galerie-foto]]