În jur de 400 de social-democraţi se află la această oră la Cinematograful Unirea unde are loc conferinţa judeţeană a TSD Botoşani. Principalul punct al ordinii de zi îl constituie desemnarea unei noi conduceri după ce preşedintele Răzvan Rotaru a trecut limita de vârstă până la care poate activa în organizaţia de tineret.
Sunt doi candidaţi pentru funcţia de preşedinte,
Dana Lăzăruc şi
Andrei Axinte, numai cea dintâi luând loc la prezidiu întrucât este deja lider la municipiu, în timp ce contracandidatul său nu are nici o funcţie. Deşi junii îşi aleg inclusiv preşedintele executiv, vicepreşedinţii şi secretarul executiv, primele două rânduri sunt înţesate de şefi de la seniori, printre ei regăsindu-se parlamentar, consilieri locali, directori, dar şi Lucian Diac, preşedintele TNL Botoşani. Acesta a fost şi primul care a luat cuvântul.
„Să reuşiţi să aveţi rezultate pozitive în toate acţiunile pe care le veţi întreprindeţi”, a spus
Lucian Diac de la tribună. La prezidiu au luat loc, printre alţii, deputatul Andrei Dolineaschi, primarul Ovidiu Portariuc şi deputatul Mihai Sturzu, nimeni altul decât componentul trupei Hi-Q.
[[galerie-foto]]
Staţi pe Botoşăneanul şi aflaţi ce se întâmplă la conferinţa TSD Botoşani
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
„Eminenţa cenuşie” şi alegerile de la TSD Botoşani : Avortonii nu merg