Acțiunea de protest este organizată de Blocul Național Sindical (BNS) alături de Federația Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate (CAS).
S-a lucrat cu publicul doar în intervalul ora 8 – 9:00 și imediat urmează să fie închise ghișeele de relaționare cu cetățenii.
În intervalul 9 – 16, salariații se vor afla în unitate, însă nu vor lucra cu publicul, ci vor procesa documente. Singurele solicitări care au fost primite în această dimineață au fost înregistrate în intervalul 8 – 9:00.
În aceste momente, liderii sindicali au intrat la directorul Alina Mustiață pentru discuții.
Protestul este organizat pe perioadă nedeterminată, iar activitatea cu publicul este grav perturbată.
Amintim în acest sens câteva dintre consecințe:
Președintele BNS a făcut un apel pentru angajați să nu iasă în stradă, ci doar să-și exprime nemulțumirile în fața instituției.
„Vreau să subliniez că suntem solidari cu protestul vostru și vă susținem pe deplin acest demers. De asemenea, în toată această perioadă de protest vă recomandăm ca, pentru început, să vă limitați doar la suspendarea activităților cu publicul pentru a minimiza impactul. Cu toate că în toată țara ați notificat Jandarmeria cu privire la protestul vostru vă recomandăm să evitați ieșirea în stradă pentru a preveni scandaluri publice sau reacții virulente din partea cetățenilor nemulțumiți, dar și pentru a ne concentra pe obiectivele noastre comune”
Dumitru Costin, președinte BNS
Revenim cu mai multe detalii
Bătaie cu bâta în Centrul Vechi: Un botoșănean, la un pas să omoare un om
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Ce suflet să ai: Pisică ucisă cu o piatră dintr-un acces de furie
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
TRAGEDIE noaptea trecută: Botoșănean mort în casa cuprinsă de flăcări
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
El ar putea fi PRIMUL transfer al acestei ierni la FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile