Nu este prezent
prefectul Costică Macaleți care este înlocuit de subprefectul Gelu Țigănucă care prezidează întrunirea. După intonarea Imnului Național al României, adjunctul lui Macaleți a anunțat o modificare în componența Colegiului la
Secția Drumuri Naționale unde Vasile Gherase a revenit pe un post de execuție iar Viorel Zacrețchi, care a devenit pe buzele subprefectului Zarețchi, și-a reluat atribuțiile de conducere după un scandal din care a reieșit că ar fi fost nevinovat.
Gelu Țigănucă a mai cerut informații cu privire la ploile anunțate pentru această perioadă, fiind momentul în care a intervenit col. Radu Anton din cadrul
Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
”
Începând din această seară până mâine dimineață Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de Cod Galben pentru întreaga țară, cantitățile de precipitații prognozate sunt între 20 și 30 l/mp și pe alocuri, izolat, posibil 50 – 60 de litri. La fel, ca manifestare a factorilor meteorologici este prognozată manifestarea vântului cu o viteză prognozată undeva între 40 și 60 km răzleți și descărcări electrice precum și posibil grindină”, a declarat
șeful ISU. Radu Anton a mai spus că se află în strânsă legătură cu
Serviciul de Gospodărire a Apelor pentru monitorizarea cursurilor de apă din județ.
(G.E.)
CITEȘTE:
Prefectul ofticat rău pe-un şef chiulangiu: Spune-i că-l scoatem din listă