Completarea Biroului Electoral Judeţean (BEJ) pentru referendumul din 29 iulie este deocamdată blocată. Conform calendarului electoral stabilit de Guvern astăzi este ultima zi în care mai poate fi făcută această operaţiune.
Potrivit legii 3/2000 a referendumului, BEJ trebuie format dintr-un preşedinte, care a fost desemnat luni în persoana judecătorului Mihaela Ungureanu şi de şase membri, reprezentanţi ai partidelor parlamentare. Este vorba de PSD, PNL, PC, PDL, UDMR şi UNPR, însă problema este că la ora 13:00, la care magistratul din fruntea BEJ a anunţat că va proceda la completarea Biroului, la sediul acestuia de la Palatul Administrativ s-au prezentat doar doi oameni nominalizaţi de formaţiunile politice, Sergiu Burlacu din partea PNL şi Cazimir Spiridon de la PDL.
CITEŞTE ŞI:
Referendumul începe cu o ciudăţenie în BEJ
„Dacă luăm în considerare Codul Civil trebuie să aşteptăm până la ora 24:00, dacă ne luăm după programul de lucru al Biroului trebuie să aşteptăm doar până la 16:00”, a afirmat
Mihaela Ungureanu. Aceasta spera ca în scurt timp să ajungă la BEJ şi reprezentanţii celorlalte partide. Sergiu Burlacu a luat legătura cu lideri de la PC şi UDMR, care i-au transmis că îşi vor trimite membri în BEJ. Cum numărul partidelor cu grup parlamentar coincide cu cel al locurilor disponibile în BEJ înseamnă că nu mai trebuie efectuată nici o tragere la sorţi, fiind necesare doar nominalizările de la partide.
CITEŞTE ŞI:
Surpriză de proporiţii la tragerea la sorţi pentru BEJ-ul de la referendum