Pentru a doua oară de la înfiinţarea Uniunii Social Liberale, cele două mari partide din această structură politică susţin o conferinţă de presă comună la sediul PNL. La aceasta participă preşedinţii filialelor social-democrată şi liberală, Gheorghe Marcu şi Florin Ţurcanu, prezumtivii candidaţi la Primăria Botoşani, Gabriel Oprişanu şi Gheorghe Sorescu, precum şi alţi lideri din cele două organizaţii. Prima a luat cuvântul lidera femeilor liberale Cătălina Lupaşcu, ea criticând proiectul de reorganizare administrativ-teritorială a ţării, pe care l-a denumit drept „dezmăţ pe harta României”. Şi deputatul Costică Macaleţi şi-a exprimat dezacordul faţă de crearea „acestor judeţoaie”. La conferinţa de presă nu participă nici un reprezentant al Partidului Conservator, participanţii neoferind vreo explicaţie pentru lipsa PC-iştilor.