În jur de 500 de oameni se află la această oră în Piaţa Revoluţiei unde participă la revelionul organizat de Consiliul Judeţean şi Primăria municipiului Botoşani. Zona este învăluită în fum de la grătarele scoase de CJ şi unde se prepară cârnaţi pentru botoşănenii prezenţi în centrul oraşului.
Deşi ieri preşedintele CJ, Florin Ţurcanu anunţase că vinul, rachiul şi cârnaţul vor fi oferiţi chiar pe esplanada Palatului Administrativ, încă de la amiază căsuţele şi grătarele au fost mutate în faţa Parcului Rapsodia, asta după ce şi primarul a dispus amplasarea scenei pe trecerea de pietoni dintre teatru şi parc.
Pe scenă deocamdată nu evoluează nimeni fiind aşteptarea intrarea lui Ovidiu Lipan Ţăndărică, sosit deja în piaţă. În aceste condiţii aglomeraţia cea mai mare este la grătarele CJ-ului, băncile parcului Rapsodia fiind ocupate de oamenii care consumă produsele oferite de CJ. Deocamdată nici o oficialitate nu se află la faţa locului, atât şeful CJ cât şi primarul trimiţându-şi consilierii la faţa locului.
Circulaţia rutieră pe strada Ioan Cuza este închisă până la sensul giratoriu de la Casa Sindicatelor.
(S.B.)
CITEŞTE:
Revelionul, un nou meci Ţurcanu – Portariuc – GALERIE FOTO ce s-a întâmplat în buricul târgului
[[banner]]
[[galerie-foto]]