Toți directorii instituțiilor publice concentrate de la Botoșani au fost solicitați vineri dimineață la Prefectura Botoșani.
Prefectul Dan Șlincu a convocat o ședință de Colegiu Prefectural, discuțiile fiind îndreptate mai ales către sistemul educațional local, măsurile luate pentru protecția elevilor pe timpul orelor de curs și rezultatele obținute de aceștia la examenele naționale.
Primul a luat cuvântul Viorel Șerbănoiu, inspectorul șef al Inspectoratului de Poliția Județean (IPJ) Botoșani care a prezentat un material privitor la creșterea gradului de siguranță a elevilor și personalului didactic și prevenirea delicvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ.
Viorel Șerbănoiu a declarat că în perioada 1 februarie – 1 iulie 2017 la nivelul IPJ au fost sesizate aproape 50 de infracțiuni, cu 18 mai multe față de perioada septembrie – februarie 2017.
10 dintre acestea au avut loc în zonele adiacente unităților de învățământ.
În aproape 30 de cazuri a fost vorba despre cazuri de lovire și alte violențe, iar celelalte sunt situații de furt, rele tratamente aplicate minorului, amenințare și port ilegal de armă.
Nu au fost înregistrate vazuri de violență gravă precum tâlhării, violuri, omoruri su tenative de omor.
Majoritatea infracțiunilor de lovire sau alte violențe se datorează unor conflicte spontane între elevi și au fost comise pe timpul pauzelor sau la ieșirea de la cursuri, când aceștia nu erau supravegheați de profesori.
Infracțiunile de furt se referă la telefoanele mobile sau sume modice de bani.
În județul Botoșani în prezent funcționează 508 unități de învățământ de stat din care 37 de licee, 296 de școli și 175 de grădinițe.
Misterul locului blestemat din Botoșani unde se află masa tâlharilor, s-ar ascunde comori fabuloase
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
ASTĂZI la Botoșani: O mașină a luat foc din mers, șoferul abia a apucat să sune la 112
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Urmează Zilele Eminescu la Botoșani: Gală națională organizată într-un loc de vis
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
SEARA TRECUTĂ: Razii de proporții în zonele din Botoșani considerate periculoase
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile