În aceste momente în sala Nicolae Iorga are loc ședința de Colegiu Prefectural aferentă lunii octombrie. Au fost invitați și șefii de la Consiliul Județean, Gheorghe Sorescu și Cristian Achiței. Subprefectul Gelu Țigănucă nu a venit.
Pe ordinea de zi se află un singur punct de dezbatere privitor la modul în care sunt pregătite autoritățile publice pentru sezonul rece 2015 – 2016.
”Vreau să anunț prezența dlui președinte Gheorghe Sorescu la întâlnirea Colegiului Prefectural. Azi vom avea și o ședință CJSU dar ,o să vă povestească despre asta dl col. Radu Anton, inspectorul șef al IJSU. Mulțumesc celor care au statut de invitați la această întâlnire”, a declarat în debutul ședinței prefectul Costică Macaleți.
Șeful Prefecturii și-a prezentat mai apoi noul director de cancelarie, pe Dorin Birta. Primul care a luat cuvântul a fost Viorel Zacrețchi, şefu Secției Drumuri Naționale Botoşani care acum dă citire raportului. Microfonul său pare să aibă ceva probleme pentru că scoate un țiuit iritant, supărător pentru directorii instituțiilor publice deconcentrate și invitații aflați în sală.
(G.E.)
CITEŞTE ŞI:
Pentru Costică Macaleți, Țigănucă a fost un fel de subprefect model
Puștanul de 18 ani, tatăl lui și mătușa cu furturile din easybox au fost reținuți
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Declarația zilei 13 martie 2025
Oana Sava
Mar 13, 2025
Oana Sava
Mar 13, 2025
Gabriela Erdic
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile