Directorul Serviciului Român de Informaţii (SRI) este audiat la această oră de comisia parlamentară de supraveghere a activităţii acestei instituţii.
Eduard Hellvig a fost convocat la ora 11:00, la Casa Poporului, iar înainte de debutul lucrărilor propriu-zise s-au făcut prezentările, Doina Federovici fiind anunţată de către Adrian Ţuţuianu, preşedintele amintitei structuri. În scurt timp acesta a cerut jurnaliştilor să părăsească sala, promiţând că la final va organiza o conferinţă de presă.
Cu puţine minute înainte de a începe audierea, şefului SRI a dat răspunsuri presei cu privire la acuzaţiile că unitatea pe care o conduce a fost implicată în protestele de duminică.
„Am dat un comunicat în acea seară. Evident că nu am avut nici o implicare. Vom discuta și în comisie aceste lucruri. Sunt absolut convins că vom lămuri aceste aspecte. Pentru mine, ca și director al acestei instituții, este importantă relația cu Parlamentul. Am fost parlamentar, înțeleg rolul Parlamentului într-o democrație și am toată disponibilitatea și deschiderea atât a mea, cât și a instituției de a avea o relație cât mai apropiată și onestă cu comisia de control”,
Eduard Hellvig, director SRI.
Acesta a fost convocat la Parlament în legătură cu evenimentele controversate din acest an referitoare la implicarea SRI la proteste, dar și scandalul Ghiță - Coldea.
Vlad Chiricheș a spus ce s-a întâmplat cu FCSB în eșecul de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Călin Georgescu și Elena Lasconi merg în turul doi
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Portretul unui independent: Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024