Ședința ordinară a Consiliului Județean Botoșani are loc astăzi, 30 iulie 2015, începând cu ora 10:00 în sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ. Ședința a început cu patru absențe și o cuvântare ținută de consilierul județean Gheorghe Vâzdoagă, în continuare nemulțumit de anumite aspecte.
Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Județean apar 15 proiecte, printre care și creșterea salariilor personalului din instituțiile subordonate CJ-ului. Ședința a luat start cu 28 de consilieri, Cătălin Flutur ajungând la timp util pentru a prinde cuvântul de început al președintelui Gheorghe Sorescu.
Consilierul județean Gheorghe Vâzdoagă a început prin a menționa că nu este pe deplin mulțumit de răspunsul primit ca urmare a solicitării sale făcute la ultima ședință ordinară a lunii iunie în care își arăta îngrijorarea cu privire la starea precară a drumurilor din județ.
Ca răspuns, președintele CJ, Gheorghe Sorescu a răspuns:
„Eu nu aș fi așa prăpăstios ca dumneavoastră, la Direcția de Drumuri s-a gândit un contract multianual tocmai ca să putem interveni pe drumurile județului, și au fost deja intervenții făcute, parte din problemele apărute au fost rezolvate. Avem în vedere modernizarea întregii rețele de drumuri”.
Lipsesc de la ședință consilierii Mihai Aroșoaie, Andreea-Codruța Suhăreanu, Bogdan Marius-Nicolae și Cristina Breșug.
(C.B.)
Lucrări în forță pe un tronson din Autostrada Moldovei – VIDEO cu stadiul investiției
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Nu, nu e martor! Prepeliță ridicat de DNA pentru ce a făcut ca manager la spital
Gabriela Erdic
Jan 22, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile