În aceste momente în sala de ședințe a Consiliului Local a fost convocată o ședință extraordinară în care se încearcă prezentarea stadiului la cele mai importante proiecte implementate la Botoșani.
Este vorba despre parcul Cornișa și reabilitarea Teatrului Mihai Eminescu. ”Avem câteva proiecte extrem de importante pentru administrația locală, cu situația în care se află stadiul de execuție și asupra problemelor întâlnite pe parcursul acestor proiecte importante de la Botoșani. Varianta extinsă a acestor proiecte poate fi consultată la sala de lectură a Primăriei, este vorba de sute de pagini”, le-a transmis primarul consilierilor locali.
Au fost invitați la ședință și managerii celor două proiecte pentru a explica motivele care au dus la întârzierea lucrărilor de pe cele două șantiere. ”Apare această soluție oferită de Guvern dat fiind faptul că problema este extinsă la nivel național și anume extinderea perioadei de execuție până la 30 iunie 2016 și preluarea acestor investiții pe următorul exercițiu financiar”, a mai arătat Ovidiu Portariuc. La ordinea de zi au fost anexate și rapoarte privitoare la cele două investiții. (G.E.)
CITEȘTE: Portariuc: Cererile sindicatelor și ONG-urilor vor fi introduse în strategia de dezvoltare pe 10 ani
VEZI ȘI: Cornișa prinde contur: UITE cum arată acum – GALERIE FOTO cu ultimele intervenții
20 de oameni au murit pe drumurile din Botoșani, polițiștii au stabilit principalele CAUZE
Oana Sava
Feb 05, 2025
Botoșănean ridicat de DIICOT după ce a păcălit fetițe să-i trimită fotografii indecente
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Frumoasa actriță din Botoșani joacă într-o premieră pe scena Teatrului Național din București
Gabriela Erdic
Feb 05, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Aneta Gireadă NU mai este șefă la APIA Botoșani
Gabriela Erdic
Feb 05, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile