În aceste momente în sala Consiliului Local are loc ședința ordinară aferentă lunii decembrie. Ordinea de zi este una bogată și cuprinde mai multe proiecte de hotărâre ce trebuie adoptate anul acesta.
Consilierii locali au intrat în seria interpelărilor, primul a luat cuvântul Corneliu Furtună, care s-a arătat deranjat de faptul că a apărut, cu o fotografie, pe lista neagră a aleșilor care nu au fost prezenți la două ședințe anterioare.
”Dle primar, mă vedeți mort? Sunt aici, nu miros? M-a deranjat foarte mult acel chenar negru dat pe bani publici. Aștept scuzele de rigoare, că altfel problema se poate rezolva altfel”, a spus Corneliu Furtună.
Consilierul a mai adus critici la un răspuns pe care l-a primit cu privire la o interpelare anterioară privitoare la amenajarea unui heliport, după care și-a îndreptat atenția către oamenii străzii.
”Am înțeles că sunt 38 de oameni ai străzii și care în situația unor temperaturi scăzute nu vor avea unde să stea. Poate se poate face ceva, identificarea unui spațiu să poată fi duși acești oameni, care am înțeles că nu sunt cerșetori ci oameni demni împinși în astfel de situații”, a mai spus Corneliu Furtună. Ședința continuă și cu alte intervenții ale consilierilor. (G.E.)
CITEȘTE: Portariuc cere Consiliului Local să aprobe reducerea cu 3,6% a facturii pentru căldură
ULTIMA ORĂ: Accident la Hudum, au intervenit pompierii
Sergiu Bălășcău
Mar 08, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 08, 2025
Sergiu Bălășcău
Mar 08, 2025
Dacia a lansat Bigster, cea mai mare mașină a mărcii românești
Sergiu Bălășcău
Mar 08, 2025
Ștefan Bănică, mesaj de suflet după concertul cu 2.000 de oameni de la Botoșani: Am avut parte de...
Sergiu Bălășcău
Mar 08, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile