După Colegiul Prefectural și aleșii de la municipiu, este rândul consilierilor județeni să se întrunească în ședința ordinară a lunii septembrie.
Lucrările au început la ora 12:00 și sunt în desfășurare la această oră. Printre altele, aleșii de la județ dezbat intrarea în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) a unui nou membru, mai exact a comisarului șef Tudor Costîn, noul inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean.
Dar iată toate punctele de pe ordinea de zi:
1 Proiect de hotărâre privind modificarea arondării unor unități administrativ-teritoriale la serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor de pe raza Județului Botoșani
2 Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unor terenuri situate în municipiul Botoșani, aflate în domeniul public al județului Botoșani și în administrarea Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani
3 Proiect de hotărâre privind declararea unor bunuri de interes public județean și darea acestora în administrarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Botoșani
4 Proiect de hotărâre privind solicitarea de trecere a unui bun care aparține domeniului public al Orașului Ștefănești, județul Botoșani în domeniul public al Județului Botoșani
5 Proiect de hotărâre privind solicitarea de trecere a unui bun care aparține domeniului public al Orașului Săveni, județul Botoșani în domeniul public al Județului Botoșani
6 Proiect de hotărâre privind atestarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al județului Botoșani
7 Proiect de hotărâre privind aprobarea Actului Adițional nr. 14/2023 la Contractul de delegare a gestiunii, prin concesiune, a activității de administrare a stațiilor de transfer, sortare a deșeurilor municipale și administrare a depozitului de deșeuri
8 Proiect de hotărâre privind modificarea componenței Autorității Teritoriale de Ordine Publică Botoşani
9 Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții, a indicatorilor tehnico economici, precum și a categoriilor de cheltuieli finanțate din bugetul local, pentru obiectivul de investiţii ”Lucrări de consolidare pentru reducerea riscului seismic şi lucrări de intervenţie pentru creşterea eficienţei energetice la clădirea Protecţiei Civile din municipiul Botoşani, str. Octav Onicescu nr.44, județul Botoșani”
10 Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice (faza D.A.L.I.) și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Desființare șarpantă și reabilitare energetică hidroizolație terasă clădire 8 apartamente – Secția Psihiatrie, str. I.C. Brătianu, nr. 116 – faza D.A.L.I.”
11 Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Conducta de aducțiune apă potabilă Hănești – George Enescu, județul Botoșani”
12 Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei și statului de funcții pentru Unitatea de Asistență Medico-Socială “Dr. Elena Popovici” Flămânzi
13 Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei și statului de funcții pentru Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii “Mihai Eminescu”, instituție publică de cultură de interes județean subordonată Consiliului Județean Botoșani
14 Proiect de hotărâre privind aprobarea achiziţionării de servicii juridice de consultanță, asistență și/sau reprezentare a Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani
15 Proiect de hotărâre pentru aprobarea modificării cotizației Județului Botoșani către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „ECOPROCES” Botoșani, pentru trimestrul IV al anului 2023
16 Proiect de hotărâre pentru aprobarea modificării cotizației Județului Botoșani către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „AQUA BOTOȘANI”, pentru trimestrul IV al anului 2023
17 Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu județean, efectuarea de virări de credite bugetare între capitolele bugetului propriu județean și efectuarea de modificări în Programul obiectivelor de investiții, aprobat pe anul 2023
18 Proiect de hotărâre privind desemnarea unui membru în Consiliul de administraţie al Palatului Copiilor Botoşani
19 Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanților Consiliului Judeţean Botoşani în Consiliul de administraţie al Școlii Profesionale Speciale „Ion Pillat” Dorohoi
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
SURPRIZA primului tur: Călin Georgescu votat masiv la Botoșani, este pe locul 2 după Ciolacu
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024