FCM Dorohoi întâlneşte în aceste momente pe teren propriu liderul seriei din campionatul ligii a treia, Ştiinţa Miroslava în cadrul celei de-a VII-a etapă a competiţiei. Partida programată pentru marţi, 8 octombrie 2013 începând cu ora 15:00 a adunat doar câteva sute de spectatori.
Încurajează echipa gazdă din tribune Victor Mihalachi care urmăreşte meciul alături de preşedintele FC Botoşani, Cornel Şfaiţer şi Dumitru Brânză, directorul sportiv al clubului fanion al judeţului.
Combatantele din teren sunt pregătite de doi botoşăneni, respectiv Vespazian Colban la gazde şi Cristian Ungureanu la oaspeţi. Dorohoiul a părut să domine prima parte a meciului şi a înregistrat deja două ocazii de gol la poarta adversarilor. Ocaziile gazdelor s.au concretizat prin
Ciprian Orăşanu care a deschis scorul pe finalul primei reprize. Avantajul scorului a fost mărit de
Robert Grumezescu care a înscris la aproximativ cinci minute după primul gol.
FCM Dorohoi conduce liderul Miroslava pe teren propriu, cu scorul de 2 – 0.
Ştiinţa Miroslava a adunat în acest început de campionat un număr de 15 puncte fiind poziţionată pe locul 1 în timp ce FCM Dorohoi ocupă un loc patru în clasamentul ligii a treia cu 9 puncte.
[[galerie-foto]]
CITEŞTE:
FCM Dorohoi, egal în deplasare cupă ce a fost condusă cu 2 – 0
[[banner]]