Stadionul Municipal prinde viaţă în aceste momente istorice pentru fotbalul local. Mii de oameni au început să îşi ocupe locurile din tribunele bazei sportive. Circulaţia rutieră este dirijată şi dec această dată de poliţişti rutieri.
O coadă impresionantă s-a format şi la cele trei case unde au fost puse spre comercializare bilete dar şi la intrarea pe stadion. De asemenea în apropiere a fost amenajat şi un stand unde este sunt vândute articole sportive, respectiv eşarfe la 20 de lei bucata, fanioane la 30 de lei, tricouri la 35 de lei şi şepci la preţul de 20 de lei toate cu însemnul FC Botoşani.
Nu în ultimul rând în incinta stadionului şi-a făcut apariţia şi un comerciant de mici şi băuturi răcoritoare pentru cei care pe parcursul meciului ar putea fi loviţi de foame. Oficialii de la FC Botoşani au pregătit surprize şi pentru suporteri care la momentul ocupării locurilor trecute pe bilete au găsit pe scaune fanioane cu mesajul: „
1 în suflet, în teren, în campionat pentru liga 1”. Suporterii flutură deja fanioanele dar au adus şi steaguri cu tricolorul României.
Programul prestabilit pentru astăzi va începe cu un moment festiv prin care Valeriu Bordeanu îşi anunţă din nou retragerea din cariera de jucător. Pe teren se află şi juniorii FC Botoşani, aşezaţi de o parte şi de alta în apropierea tunelului.
[[galerie-foto]]