O mulțime de botoșăneni se află, în aceste momente, la centrul de vaccinare amenajat în sala de sport a Colegiului ”Gheorghe Asachi” din municipiul reședință de județ.
Încă de la primele ore ale dimineții, botoșăneni de toate vârstele au venit să își ridice tichetele după ce s-au imunizat.
Ei spun că au aflat din presă că DSP a primit o nouă tranșă de tichete, ca atare s-au prezentat la centru.
Coada se întinde până la poarta liceului.
Botoșănenii încă mai vin. Foarte puțini sunt cei care se arată descurajați de numărul mare de persoane aflate înaintea lor.
Îmbulzeală este mai mult în fața ușii de intrare, în rest oamenii își așteaptă răbdători rândul.
Tichetele se acordă persoanelor care s-au vaccinat împotriva COVID-19 cu schema completă de vaccinare după data de 31 august 2021.
Astfel, botoșănenii vaccinați cu schema completă (adică a doua doză cu Pfizer, Moderna, Astra Zeneca și unica doză cu Johnson) vor putea intra în posesia tichetelor de masă la centrul în care s-a efectuat imunizarea.
Potrivit DSP, voucherele în valoare de 100 lei se distribuie în baza unei cereri scrise și a copiei adeverinței de vaccinare, începând de marți 14 decembrie 2021.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024