În aceste momente în sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ are loc şedinţa ordinară de Colegiu Prefectural care a adunat toată directorimea instituţiilor publice deconcentrate de la Botoşani în frunte cu prefectul Costică Macaleţi.
În ciuda temperaturilor nefireşti de ridicate pentru această perioadă, tema principală de dezbatere a acestei şedinţe o reprezintă modul în care se pregătesc unele instituţii sau societăţi de la Botoşani pentru sezonul rece din acest an.
Costică Macaleţi i-a prezentat în cadrul întâlnirii şi pe noii componenţi ai Colegiului Prefectural. „
Vreau să anunţ câteva modificări faţă de componenţa anterioară şi anume Dragoş Holca comisar şef la Poliţia de Frontieră, Doru Alupoaie de la Administraţia Financiară, Gigel Ciubotaru, şeful Biroului Vamal Botoşani şi Ion Ungureanu şeful Biroului Vamal Stânca”, a declarat printre altele
prefectul Costică Macaleţi. Şeful Prefecturii le-a mai cerut tuturor participanţilor să-şi închidă telefoanele mobile iar dacă au de efectuat apeluri urgente să iasă pe holul instituţiei.
Primul care a dat startul raportării pregătită pentru această şedinţă este Viorel Zacreţchi, directorul Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) de la Botoşani care explică cum a intervenit iarna trecută pe drumurile naţionale şi cum o va face în următorul sezon rece.
(G.E.)
CITEŞTE:
Prefectul îi bagă pe directori în şedinţă cu pregătiri de iarnă
[[banner]]