Partidul Național Liberal își lansează o parte dintre candidații la administrațiile publice locale din județ dar și pentru municipiul reședință. În jur de 50 de persoane au fost stabilite ca având sprijinul PNL pentru scrutinul din iunie 2016, în restul localităților fiind încă la etapa de sondare.
Sala Casei de Cultură a Sindicatelor este plină la refuz de sute și sute de membri ai PNL care au venit la acțiunea politică ce-i are în prim plan pe co-președinții naționali, Alina Gorghiu și Vasile Blaga.
”Vom fi învingători și la locale și la parlamentare. Pentru aceasta este nevoie de unitate, înțelepciune, abordare realistă și pragmatică și cu fairplay în orice bătălie politică. Nu suntem veșnici pe acest pământ și de aceea fairplay-ul trebuie să ne caracterizeze”, a spus la început, Liviu Andronic, amfitrionul evenimentului.
Invitații de la centru au urcat pe scenă pe imnul partidului ”Verde-nrourat” care însă din cauza unor probleme tehnice s-a întrerupt brusc. Simpatizanții partidului au cântat versurile acestei piese în ciuda faptului că din boxe nu s-a mai auzit nimic, pentru ca momentul să nu devină unul stânjenitor. Pe scenă au fost așezate mai multe scaune unde pe lângă oaspeți, au luat loc candidații la alegerile locale din iunie, cu toții purtând eșarfe galbene. (G.E., S.B.)
Șoferi AMENDAȚI de polițiștii locali după ce au intrat cu mașinile într-o zonă interzisă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Bărbat necunoscut găsit în maiou și pantaloni scurți pe stradă: Era în comă și lovit la cap
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Botoșănean găsit înghețat în casă transportat în comă la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Valeriu Iftime apelează la onoarea directorilor de la Apă: Oameni buni, dați-vă demisia – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tineri avertizați de polițiștii locali după ce s-au „așezat” pe o bancă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024