Jurnaliștii de la Botoșani au fost convocați într-o conferință de presă intempestivă a liderilor PNL Botoșani.
La întâlnirea cu mass media locală au venit Gheorghe Sorescu, prim-vicepreședinte OM a PNL, primarul de Dângeni, Cătălin Rotundu și consilierul local Corneliu Maxim.
„După o campanie electorală foarte bine organizată de cei de la PSD în sensul în cre au luat în calcul să mintă cât mai bine pentru a-și asigura voturile, iată că odată intrați la guvernare au trebuit să pună și în practică ceea ce au promis dlor cetățenilor. Dacă ar fi să vorbim despre miniștri și i-am pune să dea un examen vis a vis de programul de guvernare, cunoașterea lui și punerea în aplicare, cred că nici un ministru nu ar lua notă de trecere”,
Cătălin Rotundu, primarul comunei Dângeni
Liberalii au adus și cartea neagră a guvernării PSD, guvernare care a produs un haos la Codul Fiscal dar și în justiție, implementarea proiectelor guvernamentale sau europene.
În total spun liberalii, au fost 33 măsuri implementate parțial din cele peste 700 câte au fost propuse de PSD în programul de guvernare.
Cartea cu coperți negre se numește: „2017 – Un an pierdut pentru România” – PSD dăunează grav românilor.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Șofer de 68 de ani AMENDAT la Botoșani: Polițiștii l-au lăsat fără „marfă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024