Oficialitățile sunt adunate în aceste momente pe Bulevardul Mihai Eminescu”, în fața Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Aici, la ora 12:00, au început manifestările dedicate împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române.
La festivitatea organizată pe bulevard iau parte șefi ai Consiliului Județean, Primăriei, Garnizoanei, Protopopiatului, structurilor Ministerului Afacerilor Interne, Penitenciarului, Poliției Locale, parlamentari și reprezentanți ai mai multor organizații ale eroilor și veteranilor.
Vremea este mai prietenoasă anul acesta, dovadă că sunt deja prezenți sute de botoșăneni. Oamenii filmează cu telefoanele manifestația.
După salutul Drapelului de luptă și trecerea în revistă a detașamentului de onoare de către primarul Cosmin Andrei și comandantul Garnizoanei Botoșani sunt programate intonarea Imnului Național al României, oficierea serviciului religios, cuvântări ale col.(rz) Sergiu Balanovici și primului reprezentant al Guvernului în județ, Sorin Cornilă, dar și depuneri de coroane.
La fel ca în anii precedenți, acțiunea se va încheia cu defilarea detașamentului de onoare și tradiționala „Horă a Unirii”.
Circulația în zonă este restricționată până ora 13:30.
Revenim pe parcursul zilei cu mai multe detalii de la eveniment.
SEARA ACEASTA: Două femei și o fată de 14 ani izbite pe trecere, au fost transportate la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile