Preşedintele Partidului Forţa Civică a ajuns la Botoşani unde s-a întâlnit cu liderii formaţiunii politice de la nivel local. El este însoţit de Ştefan Pirpileu, secretar general al Forţa Civică la nivel naţional şi Despina Munteanu, membru în BPN.
„
Bine v-am găsit, mă bucur că aveţi interes pentru întâlnirea cu organizaţia locală a Partidului Forţa Civică, mă bucur cumva de dubla calitate, aceea de botoşănean prin origine, baştina tatălui şi a ramurii paterne vine din locurile istorice cunoscute ale nordului Moldovei, mă trag din zona Corlăteni, Podriga, localităţi în care se află rude de-ale mele. De altfel şi soţia mea vine tot din această regiune, tot ramura paternă a familiei soţiei mele provine din Botoşani, aşadar în calitate de concetăţean al dv. mă bucur că ne putem întâlni”, au fost primele cuvinte ale
preşedintelui Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu.
MRU şi-a cerut scuze că a ajuns la Botoşani cu întârziere, conferinţa de presă fiind programată iniţial pentru ora 11:00 cu amânare până la 12:30. Fostul premier a explicat că a întâmpinat probleme din cauza drumului Tg. Frumos – Botoşani.
Revenim cu mai multe detalii de la conferinţa de presă