Întâlnirea cu primarii, care a avut loc la Casa Sindicatelor, cu ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, s-a terminat după aproximativ două ore și jumătate.
Ulterior, delegația oficială s-a deplasat pe jos spre Spitalul Mavromati.
Pe drum, directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP), Monica Adăscăliței, i-a arătat ministrului clădirea în care a funcționat direcția pe care o conduce, și care așteaptă finanțare de aproximativ 10 ani, asta în contextul în care ar putea exista o linie de finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență pentru reabilitarea imobilelor care funcționează ca sedii de instituții.
Grupul oficial a ajuns ulterior la spital, unde a fost întâmpinat de managerul Doina Caba, alături de întreaga structură de conducere a unității.
Apoi s-a intrat în cortul în care funcționează Unitatea de Primiri Urgențe, unde ministrul a petrecut câteva minute și a fost pus la curent cu modul în care se desfășoară activitatea în unitatea medicală.
Următorul obiectiv care urmează să fie vizitat este Stadionul Municipal.
Vom reveni cu detalii!
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Artiști din Republica Moldova expun la Botoșani: CÂND are loc vernisajul
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile