După ce au marşat timp de o oră pe străzile municipiului scandînd şi strigînd, protestatarii se află acum în faţa Prefecturii. „”, „”, „” sau „”, au fost doar cîteva dintre cuvintele adresate actualilor guvernanţi. De departe cea mai înflăcărată dintre protestatari s-a dovedit a fi Maria Ţiprigan, liderul Sindicatului Învăţămîntului Preuniversitar care a animat atmosfera la maxim, înainte de marş efectuînd chiar o repetiţie cu membrii organizaţiei sale. Acţiunea de protest s-a derulat fără a fi înregistrate evenimente deosebite, oamenii fiind supravegheaţi îndeaproape de echipaje ale jandarmeriei, care au mers alături de coloană pe tot traseul. Coloana a fost una destul de gălăgioasă, oamenii fiind înarmaţi cu diverse materiale zgomotoase care au atras atenţia trecătorilor. În prezent toţi cei care au ieşit în stradă se află în faţa Prefecturii urmînd a pleca spre casele lor la orele 12:00. Revenim cu detalii referitoare la discuţiile purtate de lideri sindicali cu reprezentantul Guvernului în teritoriu, Cristian Roman.