Slujba de înmormântare este oficiată de un sobor de preoți în frunte cu Mitropolitul Teofan.
Au venit să-l conducă pe ultimul drum familia, rudele, colegi și toți cei care l-au cunoscut și apreciat. De asemenea, echipaje de jandarmi și polițiști locali se află la poarta bisericii.
Preotul care s-a stins din viață la nici 40 de ani a lăsat în urmă o soție îndurerată și copii orfani.
Ionuț Miorcăneanu era preot paroh la Biserica „Sfinții Voievozi” Tudor Vladimirescu.
Destinul său s-a frânt brusc duminică după-amiază când s-a izbit cu mașina într-un cap de pod.
Cadrele medicale ajunse la fața locului nu au reușit să-l salveze.
Acum, locul în care a murit preotul s-a transformat într-un altar de lumânări.
Născut pe 5 ianuarie 1982, în municipiul Botoşani, Ionuț Miorcăneanu a fost elev al Școlii Generale nr. 13 din oraș. În anul 2001 a absolvit Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe” Botoșani. În același an, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în vremea păstoririi sale ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, părintele Ionuț a fost hirotonit preot pe seama Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” Borolea, comuna Hănești, Protopopiatul Săveni. Un an mai târziu, începând cu data de 1 iulie, a fost transferat ca preot paroh la Parohia „Sfinții Voievozi” Tudor Vladimirescu.
Vestea trecerii la Domnul a părintelui Ionuț a întristat nu doar comunitatea din Tudor Vladimirescu. Mesajele din întreg județul, dar și din țară, exprimă dragostea de care a fost înconjurat părintele, fapta bună care l-a însoțit mereu.
Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace!
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
30 de ani de pușcărie pentru ucigașul Mariei, fetița de la Albești
Gabriela Erdic
Mar 13, 2025
Icoane din argint - Bijuterii spirituale ale credinței ortodoxe
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Programul „Noua Casă” continuă: S-a aprobat plafonul de garantare
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Weekend plin de activități și evenimente dedicate copiilor la Iulius Mall Suceava
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile